Primul atac de panică îi ia pe mulți oameni prin surprindere.

Inima începe să bată foarte tare. Respirația se schimbă. Apare amețeala, senzația de lipsă de aer, presiunea în piept, tremurul sau senzația că urmează să se întâmple ceva grav.

Uneori apare și derealizarea: te uiți în jur și parcă totul devine străin. Alteori apare senzația că nu mai ești complet conectată cu tine.

Experiența este atât de intensă încât mintea caută imediat o explicație.

„Ce mi se întâmplă?”
„Dacă leșin?”
„Dacă fac infarct?”
„Dacă pierd controlul?”
„Dacă o iau razna?”

Aici începe, de multe ori, ciclul fricii.

Corpul simte ceva. Mintea îi dă o semnificație

Într-un atac de panică, sistemul de alarmă al organismului se activează foarte puternic.

Corpul se pregătește să facă față unui pericol: pulsul crește, respirația se modifică, mușchii se tensionează, atenția devine mult mai vigilentă.

Toate aceste reacții pot fi resimțite foarte intens.

În același timp, mintea începe să urmărească ceea ce se întâmplă în corp.

Simți că inima bate mai repede. Te concentrezi pe inimă. O simți și mai puternic. Apare gândul că ceva ar putea fi în neregulă. Frica crește. Corpul răspunde din nou la frică. Pulsul crește și mai mult.

Exact aici se formează una dintre cele mai importante bucle ale atacului de panică:

senzație corporală → interpretare de pericol → frică → intensificarea senzației → și mai multă frică.

În cabinet, acesta este unul dintre primele mecanisme pe care mă interesează să le înțeleagă o persoană care trece prin atacuri de panică.

Pentru că o palpitație este mult mai greu de tolerat atunci când mintea spune imediat: „Este ceva grav.”

După un atac de panică începi să îți urmărești corpul

După prima experiență puternică, apare frecvent o schimbare.

Începi să fii atentă la corp într-un fel în care înainte nu erai. Îți verifici pulsul. Observi dacă respiri normal. Te întrebi dacă amețeala aceea începe din nou. Simți orice schimbare în piept. Observi imediat dacă apare o senzație ciudată în cap. Corpul devine un fel de radar pe care îl verifici permanent. Iar cu cât îl verifici mai mult, cu atât vei observa mai multe senzații.

Corpul nostru produce permanent mici modificări: pulsul se schimbă, respirația se schimbă, temperatura corpului variază, putem avea o tresărire, o amețeală scurtă sau o senzație de presiune.

Atunci când ai trecut printr-un atac de panică, aceste senzații pot primi foarte repede eticheta de pericol.

Frica de următorul atac poate ține ciclul activ

La un moment dat, apare un alt gând:

„Dacă mi se întâmplă din nou?”

Și aici atacul de panică începe să influențeze viața chiar și în perioadele în care atacul propriu-zis lipsește.

Poți începe să verifici unde este ieșirea atunci când intri într-un magazin. Poți evita să conduci singură. Poți deveni atentă la distanța până la cel mai apropiat spital. Poți evita aglomerația, căldura, metroul, avionul sau locurile din care simți că ai ieși greu. Poți avea nevoie să știi permanent că există cineva pe care îl poți suna.

Toate aceste lucruri au aceeași logică: creierul încearcă să prevină o experiență pe care a înregistrat-o ca periculoasă.

Problema apare atunci când fiecare evitare confirmă pericolul. Ai plecat din magazin când ai simțit amețeala. Anxietatea a scăzut. Creierul înregistrează rapid legătura:

„Am plecat și am fost în siguranță.”

Data viitoare, impulsul de a pleca apare și mai repede.

Așa se poate extinde treptat cercul fricii.

Și senzațiile normale pot deveni declanșatoare

Există persoane care ajung să se teamă inclusiv de senzații produse în contexte perfect obișnuite.

Inima bate mai tare după ce urci scările. Respiri mai repede după ce alergi. Simți amețeală dacă te ridici brusc. Ai palpitații după prea multă cafea. Simți căldură într-o încăpere aglomerată.

Dacă aceste senzații seamănă cu ceea ce ai simțit în timpul unui atac de panică, creierul poate face imediat legătura cu episodul anterior.

Apare recunoașterea. Apoi apare anticiparea. Apoi frica.

De aceea, lucrul cu atacurile de panică presupune și schimbarea relației cu senzațiile corpului.

Senzația trebuie să poată exista câteva momente fără ca mintea să construiască imediat cel mai grav scenariu în jurul ei.

Cum începe să fie întrerupt ciclul fricii

Primul pas este să vezi mecanismul.

Atunci când recunoști ciclul, începi să faci diferența între senzația pe care o simți și povestea pe care mintea o construiește despre acea senzație.

Amețeala poate dura câteva secunde. Interpretarea „încep să leșin” poate alimenta frica mult mai mult timp.

O palpitație poate apărea și poate trece. Gândul „iar începe” poate pune întregul sistem de alarmă în mișcare.

Apoi intervine lucrul cu atenția.

O persoană care se teme de panică își poate muta atenția aproape complet în interiorul corpului. Fiecare schimbare este urmărită, analizată și verificată. Antrenarea atenției către ceea ce se întâmplă în prezent ajută la ieșirea din această monitorizare continuă.

Un alt pas important este tolerarea treptată a senzațiilor. Creierul are nevoie de experiențe repetate în care o senzație apare, este trăită și apoi trece.

Fiecare astfel de experiență poate modifica felul în care corpul și mintea răspund data viitoare.

Scopul este să îți schimbi reacția față de ceea ce simți

În lucrul cu atacurile de panică mă interesează foarte mult momentul dintre senzație și reacție. Acolo putem schimba ceva.

Simți inima. Observi ce se întâmplă. Recunoști frica. Rămâi conectată la prezent. Lași corpul să își termine reacția.

Cu timpul, senzațiile pot începe să își piardă din puterea pe care au primit-o.

Corpul învață din experiență.

Iar atunci când trece de mai multe ori printr-o senzație fără consecința pe care mintea o anticipa, începe să apară o altă informație:

„Pot să simt asta și pot rămâne aici.”

Am creat un program audio special pentru atacurile de panică

Pornind de la mecanismele pe care le întâlnesc în lucrul cu anxietatea și atacurile de panică, am creat un program de exerciții audio ghidate dedicat acestei probleme.

Programul lucrează progresiv cu reacția corpului, frica de senzații, anticiparea unui nou atac și felul în care răspunzi atunci când anxietatea începe să crească.

Exercițiile folosesc ghidare audio, relaxare, hipnoză ericksoniană, observare corporală și tehnici pe care le folosesc și în practica mea psihoterapeutică.

Poți vedea aici programul MindTheatre pentru atacuri de panică.

Programul este conceput pentru lucru personal ghidat, acasă, în ritmul propriu. Simptomele intense, persistente sau atacurile de panică frecvente merită evaluate împreună cu un psiholog, psihoterapeut, medic psihiatru sau medic specialist.

Atacul de panică poate fi imprevizibil. Mecanismul lui poate fi înțeles.

Când începi să vezi legătura dintre senzație, interpretare, frică, monitorizarea corpului și evitare, experiența devine mai ușor de înțeles. Iar ceea ce poți observa și înțelege poate fi lucrat.

Pentru multe persoane, unul dintre cele mai importante momente apare atunci când corpul produce din nou o senzație cunoscută, iar reacția începe să fie diferită.

Despre autor

Camelia Vasile este psiholog clinician autonom și psihoterapeut autonom, cu ani de experiență în lucrul cu anxietatea și reglarea emoțională. Este creatorul exercițiilor pentru anxietate MindTheatre.

👉 Află mai multe despre autor: https://www.cameliavasile.ro/despre/